Istoria Puzzle-urilor

Originea puzzle-urilor datează din îndepărtatul an 1760, când cartografii englezi au așezat hărți pe lemn și le-au împărțit în piese. John Spilsbury, sculptor și cartograf, este cunoscut ca inventatorul primului puzzle, în anul 1767.

Harta cu piese este un joc educativ de succes, de atunci și până în prezent. Copii din America învață încă geografie rezolvând puzzle-uri cu harta SUA sau a lumii.

Rezolvarea puzzle-ului ca hobby 

Puzzle-urile pentru adulți apar în jurul anului 1900, iar în 1908, această manie era la apogeul său.

Puzzle-urile din acea vreme erau o provocare destul de serioasă. Majoritatea erau tăiate exact între liniile colorate diferit.  Nu existau piese de trecere cu două culori, pentru a indica, de exemplu, că maronul (acoperișul) este lângă albastru (cer). Un strănut sau o mișcare neatentă puteau strica munca dintr-o seară întreagă, pentru că piesele nu se prindeau unele de altele. Spre deosebire de puzzle-urile pentru copii, cele pentru adulți nu aveau imagine de orientare pe cutie, iar dacă titlul era neclar sau inducea în eroare, adevăratul obiect putea să rămână o enigmă până la așezarea ultimelor piese.   

Economia Puzzle-urilor

Puzzle-urile din lemn trebuiau să fie tăiate piesă cu piesă,  ceea ce era scump.  Un puzzle din 500 de piese costa, în mod obișnuit,  5$ în 1908, departe de posibilitățile muncitorului mediu, care câștiga doar 50$  pe lună. Însă, înalta societate  "a îmbrățișat" noua distracție. Vânzările de vârf erau sâmbăta, când clienții alegeau un puzzle pe care să îl ia cu ei la relaxarea din afara orașului. 

Următorii câțiva ani au adus câteva schimbări importante.  Prima, “Parker Brothers", un producător de jucării renumit, a introdus puzzle-uri figurative cu câini, păsări și alte obiecte cunoscute, care a făcut aranjarea acestora mai ușoară și, totodată, a redus și provocarea.

A doua schimbare importantă s-a produs când mărcile de top au introdus piesele care se blochează, ceea ce a redus în mod semnificativ riscul de împrăștiere sau pierderea pieselor.

Odată cu Instalarea ”Marii Depresiuni” din anul 1929,  puzzle-urile pentru adulți și-au recăpătat popularitatea. Punctul culminant a fost în cursul anului 1933, când vânzările au ajuns la uluitoarea sumă de 10 milioane pe săptămână.  Puzzle-urile au oferit fuga de vremurile grele și, totodată, au acordat posibilitatea succesului cu mijloace modeste. Rezolvarea unui puzzle a dat sentimentul de satisfacție, care era greu de obținut când șomajul depășea 25%.

Producție în masă și publicitate

O altă evoluție importantă este introducerea puzzle-urilor cartonate pentru adulți.  Producția  în masă și cartonul ieftin au permis producătorilor să reducă prețurile în mod semnificativ. La jumătatea anului 1932, exista o modă în publicitatea pentru puzzle.  Magazinele ofereau gratuit puzzle-uri la cumpărarea unei periuțe de dinți, lanternă sau sute de alte produse. Ce modalitate mai bună de menținere a interesului pentru o anumită marcă, decât aceea ca clienții să se străduiască ore întregi ca să obțină imaginea produsului?  

Toamna anului 1932 a adus o concepție nouă, puzzle-ul săptămânii. Puzzle-urile săptămânale ștanțate se vindeau la chioșcurile de ziare în fiecare miercuri.  Oamenii se înghesuiau să le cumpere și să fie primii printre prietenii lor, care vor rezolva puzzle-ul săptămânii.  Cu concurența reclamelor libere pentru puzzle și a săptămânalelor ieftine, puzzle-urile realizate manual din lemn și-au păstrat cu greu clienții. Și totuși, mărcile de calitate au reușit să își păstreze clienții în timpul Depresiunii, în ciuda prețurilor mari.